Mesajul Presedintelui

Stimați colegi,

Programul "Medici pentru medici" este funcțional de mulți ani. Prin acest program CMMB și-a propus și a reușit să ofere sprijin direct unor colegi aflați în dificultate, sprijin acordat lor sau urmașilor lor. Celor cuprinși în program le asigurăm masa zilnică, dusă la domiciliul lor, le asigurăm, celor care au nevoie, ajutor la menaj, curățenie, cumpărăturile zilnice, pe care nu le pot face singuri, sprijin pentru diverse consulturi medicale, atunci când este cazul. Cu ocazia Sfintelor Sărbători, de două ori pe an, le oferim mici cadouri, care să le bucure aceste zile sfinte.

Pentru a diversifica activitățile pe care le-am desfășurat pâna acum prin acest program și pentru a putea să ne adresăm și altor categorii de medici, în acest an a fost înființată "Fundația Colegiului Medicilor București". Prin Fundație ne dorim să dezvoltăm și să diversificăm serviciile pe care CMMB le va putea oferi membrilor săi, nu numai celor cu anumite nevoi speciale.

Dorind să ne reafirmăm solidaritatea și colegialitatea, am considerat mai mult decât onorabil ca unele dintre acțiunile noastre să se îndrepte în ajutorul celor care au nevoie de sprijin, și ca urmare, am decis să înființatăm Fundația Colegiului Medicilor București. Intr-o lume din ce in ce mai egoistă, în care sistemele de valori sunt adesea răsturnate, dorim să contribuim atât sub aspect material, cât și în spiritul întăririi relațiilor interumane între membrii corpului medical din București.

Scopul FUNDAȚIEI este, în principal, unul filantropic în sensul ajutorării sub orice formă și în orice mod a medicilor din Municipiul București precum și de a susține sau de a organiza, dezvolta și desfășura, în condițiile legii, activitate științifică în domeniul medical.

Pentru ca Fundația să poată funcționa și să-și atingă scopurile avem nevoie și de ajutorul dumneavoastră. Iubirea de semeni este una din motivațiile esențiale în alegerea profesiei de medic. Există însă și situații când medicii însuși au nevoie de ajutorul semenilor. Fundația având scop filantropic, și-a propus încă de la înființare, să vină în sprijinul acelora dintre membrii CMMB care au nevoie de susținere financiară sau de altă natură, manifestand solidaritate umană, altruism, preocupare pentru cei care la rândul lor și-au dedicat cariera profesională îngrijirii sănătății semenilor lor. Potrivit ultimelor cercetări privind salariul minim și maxim al medicilor din Uniunea Europeană, România se află pe ultimul loc. Deficitul actual de personal medical, scăderea semnificativă a calitătii vieții profesionale, au un impact direct asupra însăși calității vieții medicilor. Corelat cu lipsa unor dotări și finanțări corespunzătoare din sistemul sanitar public, acest deficit de resurse financiare, afectează într-o masură semnificativă standardul de viață și capabilitatea medicilor de a-și ingriji chiar sănătatea în anumite cazuri. Nivelul scăzut al veniturilor și apariția unor probleme deosebite pun în dificultate și crează ingrijijorări pentru unii membri ai corpului profesional medical.

Responsabilitatea și grija față de medici reprezintă pilonul central al activităților Fundației Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Subfinanțarea proiectelor de cercetare în domeniul medical, lipsa dotărilor corespunzătoare dar și a unor facilități necesare dezvoltării cercetării, reprezintă un impediment major atât pentru exercitarea profesiei cât și pentru societate. Fundația CMMB își propune să suplinească o parte din acest efort, implicându-se activ: încurajând cercetătorii prin promovarea activității acestora, prin investiții în cercetare, cât și prin acordarea de finanțări pentru proiecte de cercetare științifică în domeniul medical.

Ne propunem să avem o comunicare mai eficientă cu dumneavoastră, astfel incât noi să va informăm asupra a tot ceea ce intreprindem, iar dumneavoastră să ne transmiteți propunerile pentru ceea ce ați dori să facem.

Vom putea dezvolta activitatea Fundației Colegiului Medicilor din Municipiul București doar împreună.

Prof. Dr. Emanoil Ceaușu