Din aceasta luna, persoanele fizice pot distribui 2% din impozitul pe venit către organizațiile neguvernamentale (ONG), dar și firmele pot face astfel de donații, respectiv maximum 20% din impozitul pe profit

La fel ca în anii trecuți, Codul Fiscal pune la dispoziția contribuabililor mecanismul de redirecționare a unor cote din impozite - pe venit (la persoanele fizice), respectiv pe profit (la persoanele juridice) - datorate pentru anul anterior, către o entitate non-profit. Ca să ofere finanțări pentru ONG-uri în 2016, contribuabilii trebuie să completeze, după caz, unul dintre formularele 230 (pentru veniturile persoanelor fizice provenind din salarii) sau 200 (pentru veniturile persoanelor fizice din alte surse) sau 101 (pentru impozitul pe profit la persoanele juridice) care se găsesc și pot fi depuse la administrația financiară de care aparțin.

Cum procedează persoanele fizice:
Contribuabilii persoane fizice pot să direcționeze către organizațiile nonguvernamentale 2% din impozitul pe venit, bani care ar ramane altfel, la bugetul statului. Acest lucru se poate realiza foarte simplu, prin completarea unui formular standard. Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nici o cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană care obține venituri din salarii și asimilate acestora. Rezultatul este virarea, în contul organizației nonprofit, a unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual plătit pentru salariul persoanei respective. Suma astfel transferată nu reprezintă o sponsorizare sau o donație, ci este o parte a bugetului de stat care este direcționată de către fiecare cetățean în parte către sectorul neguvernamental.

Cum procedează persoanele juridice:
Companiile - persoanele juridice - pot fi mult mai generoase: potrivit Codului Fiscal, acestea pot dona sume de până la 20% din impozitul pe profit, în limita a 3 la mie din cifra de afaceri. Este mult mai simplu decât ar putea crede contabilii. În primul rând, trebuie elaborat un contract de sponsorizare în care se trece suma ce urmează a fi donată. "Această sumă este considerată cheltuială nedeductibilă ce se constituie ca un credit fiscal și nu afectează baza de impozitare. Iar în momentul plății impozitului pe profit, către ANAF, se va achita doar restul din impozit, donația ajungând astfel direct la beneficiar. De exemplu, din 1.000 de lei impozit datorat, 200 de lei se trec în contractul de sponsorizare și 800 de lei în ordinul de plată către ANAF", explica specialiștii de la compania de consultanță financiară EY România, aici.

Tratamentul fiscal "este același chiar și dacă, în loc de bani, donația constă în diverse bunuri sau servicii. Reprezentantii Fundatiei Colegiului Medicilor din Bucuresti va stau la dispozitie daca doriti mai multe clarificari.

Raportul anual al activitatii Fundatiei poate fi consultat aici: Fundatia CMMB - Publicații.

Pentru persoanele care doresc sa sprijine activitatea Fundatiei noastre, datele necesare completarii formularelor sunt:

Denumire entitate: Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București
Cod de identificare fiscala a entitatii nonprofit: 32896783
Cont IBAN: RO84 BACX 0000 0009 4864 6001

Multumim celor care ne ajuta, ca impreuna sa facem fapte bune.